A fost odata un uo tare nazdravan,
pa nume Miticuta, care arata cam asa: avea ochii albastri,
parul blond si era de fel galbui, care facea numai pozne.
Intr-o
zi frumoasa de primavara cand soarele stralucea pe cerul senin
si ziceai ca te iubeste, uol
nostru iesi la plimbare frumusel din casuta sa, care era mititica vopsita in albastru si se afla pe malul
unui rau lin si albastrui,
la marginea unei paduri, si pleca
pe poteca care ducea spre Padurea
fermecata aa animalelor rele ca sa isi procure hrana. Intra in padure si fusese
surprins de o tufa care era
plina cu mure. Alerga repede spre
tufa care era in fata sa si fusese de mirosul care venea din tufa.
Isi
zise:
-Miroase
urat din tufa. Nu are rost sa
culeg fructele parfumate caci se inopteaza si pot sa fiu atacat
de bestiile din padurea asta cu fiare. Si pleca mai
departe prin Padurea fermecata.
Noaptea
se lasa si apasa pe umerii
padurii, iar ceata se lasa fara
incetinire parca simteai ca cineva te surprimde cu o camera de loat vederi.
In casa
ousorului parintii sai, doamna Peticutica
si domnul Peticutel, isi faceau griji pentru
micutul lor.
Acestia
au inceput conversatia in
care isi exprimaudorinta ca
fiul lor sa se intoarca acasa:
-Vai
dragule, cand o veni frumuselul de Miticuta acasa?!
-Draga
nuti mai face griji atata. Cred
ca se joaca cu prietenii sai neastamparati si jucausi! spunea
domnul Peticutel ca sa o linisteasca pe sotia sa.
Baietelul
nostru avea probleme, caci in padure, mergand asa mereu, intrase
pe teritoriul unor lupi infometati
si hartagosi care nu luase masa
de vreo luna de zile bune, bunute.
Vazand
saracul baiat in ce primejdie se afla a inceput sa strige de spaima,
rahnind:
-Tata,
mama mor de frica, mor de spaima!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Auzind
mama sa strigatele, i-a spus sotului
sau:
-Auzi
draga ce aud si eu?!
-Da
draga mea si sunt cu frica in sange!
-Haide
dragule sa mergem repede de tot!
-Haide
imediat!
Parintii
ousorului plecare inarmati cu tot felul de furci si nu
plecara doar ei singuri; venira
si vecinii care il adorau pe
micutul Nazdravan.
In padure
era alta atmofrera: micutul nostru ousor era foarte speriat de haita de lupi.
Intru
moment lupii cei rai erau cat pe
ce sa il
manace pe bietul ousor. Dar de odata un traznez
de pusca se auzi: POC, POC.
In padurea infricosatoare ajunsesera parintii impreuna cu vecinii ca sa il salveze
pe personajul nostru. Lupii cei
infometati isi stricara pofta de mancare si fugira
cu coada-ntre picioare, caci datorita stricatului
si orientarea parintilor, ousorul nazdravan a scapat de lupii cei rai.
(Daca or fi lupi rai in padurea fermecata si de ce se numeste asa,
va las sa
descoperiti voi!)
(Sa
revenim la povestea noastra:)
Ousorul aclama de bucuria pe care o simtea in sufletul obraznic si care era imens de zeastamparat:
-Va
multumesc foarte mult! Va sunt
foarte recunoascator!
-Promiti
ca no sa mai fati asta niciodata?!
-Promit!
spuse ousorul nazdravan.
Eroii
nostrise intreptara spre casa unde
purtara o discutie serioasa:
-Promit
sa nu mai
fac asta nicodata! spuse oul.
-Bine
o sa avem incredere in tine! spuse mama sa.
Totul
se termina cu bine si casa oului
cel nazdravan era aceeasi care era si inainte plina de haz.
