Intr-o zi o randunica ne spune o poezie foarte frumoasa.

Se vad pe cer stoluri de pasari migratoare intorcanduse din tropice.

Drumuri inalte de cocori cu ghiocei, narcise si crini.

Timpul cald se-intoarce, toata lumea din ograda se bucura de venirea primaverii.

Iata barza-si face cuib intr-un pom inalt.

Randunica ii da zor cu reparatiile cuibului vechi de pe prispa casei.

Carari de soare pline flori in livada si pe camp.

Primavara din ce rai vii peste cranguri si poeni?

Opresteti pasul. Lasa urme viorii codrilor imparatesti.

-Va placut poezia mea? Bine mai va spun una, si mai frumoasa!

Au trecut noptiile vegherii.

Campia scoate aburi din pamintul inca umed, intinzand carari uscate de adierea vantului.

Se simte orice miscare, orice schimbare.

Vin sarbatorile, vin insoritele zile de paste, cu oua rosii si cozonaci.

Totul trebuie sa fie schimbat si curat ca trupul mantuitorului reinviat.

-Hristos a inviat!

-Adevarat ca inviat!