Azorica

Era o zi frumoasa de vara. Abia asteptam sa ma duc la bunici sa  ma joc cu noul meu prieten, Azorica, un caine de rasa, bland, jucaus, bun si inteligent.
Imi pregateam bagajele pentru a pleca la bunici.
Sora mea mi-a adus vestea ca prietenul meu este bolnav. Ce griji mi-am facut? Timpul trecea parca prea incet. Voiam sa vina mai repede tata de la serviciu, sa plecam sa-l aducem la noi pe Azorica.
In sfarsit am ajuns la bunici.
Cainele statea culcat pe o blanita. Abia m-a privit. Ochii ii lacrimau. Parca plangea. Urechile ii erau reci. Nu voia sa se atinga de bunatatile pe care i le-am adus. In zadar ma rugam de el sa manance. Nu putea.
L-am urcat in masina si am plecat cu el la doctor. Facuse o indigestie. L-am ingrijit asa cum m-a sfatuit doctorul si in cateva zile si-a revenit.
Acum este foarte vesel si poznas. Eu ma inteleg foarte bine cu el si-l iubesc tare mult.