Marturie despre Auschwitz

Ruth Brand-supravietuitor


Ruth Brand provine dintr-o familie hasidica, de mici negustori, din Maramures, din satul Cuhea. In perioada interbelica in sat erau 323 evrei, reprezentand 1/3 din populatie. Evreii practicau meserii intelectuale, erau medici, profesori si avocati ceea ce explica interesul copiilor pentru carte. Copil fiind, isi dorea mult sa cunoasca si s-a dus la scoala de la cinci ani, fara sa fie inmatriculata. Mergea la scoala romaneasca unde-i placea sa invete, statea in prima banca. Baietii mergeau la scoala evreieasca sa invete Tora. Intr-o zi toti elevii evrei au foost mutati in ultimele banci, ceea ce pe ea a socat-o si a facut-o sa se simta nedreptatita. Apoi au fost obligati sa vina sambata la scoala, chiar fara sa trebuiasca sa scrie. Daca nu se conformau, lunea erau pedepsiti de invatatori: asezati in genunchi pe pietricele, cu mainile sus si loviti cu nuiaua in fata clasei.
De 10 mai, la festivitate trebuia sa spuna o poezie. O invatase bine si a spus-u frumos iar toti cei de fata au aplaudat; plutonierul insa a zis:"E jidoafca, nu auziti!" si aplauzele s-au oprit. Dupa aceea fiul plutonierului, coleg de clasa cu ea, a spus si el o poezie dar s-a incurcat si s-a balbiit……
Dupa ocuparea NV Transilvaniei, evreilor li s-a interzis sa mai mearga la scoala. In 1942 a plecat la Budapesta sperand sa fie ajutata de comunitatea evreiasca de acolo, pentru ca nu dispunea de suficienti bani. A stat pana in 1944. La 19 martie 1944, cand nemtii au ocupat Budapesta se afla in oras. Avea 16 ani si a doua zi a plecat spre casa in Maramures.
In rastimp de patru saptamani, nemtii i-au inchis in ghetou. Cand au fost scosi din case, vecinii radeau si se bucurau, se schimbasera peste noapte din prieteni in dusmani si profitori. Ghetoul a fost constituit la Dragomiresti, cel mai mare sat din zona. Acolo au fost cazati cate 4 familii intr-o camera. Avusesera voie sa ia doar 2 valize cu ei.
Apoi nemtii i-au anuntat ca vor fi mutati in alta parte. Toti barbatii ramasi, fosrte tineri sau foarte batrani, au fost stransi la sinagoga, iar femeile si copiii au fost adusi a doua zi. Conducatorii comunitatii au avut grija ca fiecare familie sa aiba putina faina si paine. Dimineata au fost anuntati ca trebuie sa mearga la gara, care era peste un deal, si ajunsi la gara au fost urcati in vagoane de vite, fara rampa. In fiecare vagon erau cate 100-120 oameni, multi despartiti de familii datorita inghesuielii. In transportul lor au fost cam 6500 de oameni. Ea era impreuna cu fratele si sora ei si au stat in picioare pentru ca bunica lor de 82 de ani sa se poata intinde pe jos. Drumul a fost cumplit: fara apa, fara wc-uri, unii au inebunit pe drum, altii au murit si s-au nascut si unii copii. Calatoria a durat trei zile. In mijlocul celei de-a treia nopti, trenul s-a oprit cu o smucitura. Nu stiau unde se gasesc. Cineva a reusit sa vada prin ferestruica vagonului, si a citit "Auschwitz-Birkenau", nume care nu le spunea nimic.
S-au deschis usile si au aparut niste oameni in zeghe care au inceput sa le spuna sa coboare dine vagoane, fara sa ia nimic cu ei. Era intuneric, haos, oamenii plingeau si tipau.Le-au zis sa se aseze pe doua randuri: barbati si femei. Din cosurile a patru cladiri iesea fum si mirosea ingrozitor. Ii bateau cu bite si foloseau caini care latrau agresiv. Au ajuns in fata lui dr. Mengele care-i tria. Ea a fost impinsa spre dreapta, iar familia ei spre stanga. A incercat sa fuga spre ei dar a fost impinsa inapoi. A fost ultima oara cand i-a vazut. Apoi a aflat ca fusesera gazati in aceeasi noapte. Au fost dusi intr-un hol mare, obligati sa se dezbrace, si li s-a spus ca vor face un dus. Ea provenea dintr-o comunitate hasidica, foarte pudici, si le venea greu sa se dezbrace de fata cu altii. Asa ca au tipat, au refuzat si atunci nemtii i-au batut si au asmutit cainii asupra lor. Apoi o doctorita din Sighet care era acolo de doua saptamani le-a explicat ca trebuie sa se dezbrace daca vor sa supravietuiasca si le-a promis ca le va ajuta. Se numea Gisela Pearl si incerca sa usureze chinul detinutelor.
Dr. Mengele alegea medicii, dentistii, gemenii si femeile insarcinate pentru experiente ingrozitoare. Dr. Pearl le ducea la wc si le provoca avorturi ca se le scuteasca de chinul experientelor. Dr. Pearl a incercat de doua ori sa se sinucida, fara sa reuseasca. Dupa razboi a plecat in Israel, dar nu a mai profesat. Eleanor Roosevelt a invitat-o in SUA. A scris o carte:"Am fost medic la Auschwitz"
Cand le-a vorbit, au ascultat-o. Apoi, goale, au fost duse intr-o camera alaturata si tunse foarte scurt, apoi in alta camera unde au facut un dus cu apa rece, in ziua de 18 mai, o zi foarte friguroasa. In camera urmatoare li s-a dat un fel de tricou foarte lung, gri, cu mineci scurte. A crezut ca este o camasa de noapte dar apoi s-a dovedit a fi singura ei imbracaminte de la Auschwitz. O data pe luna le dezbracau si le dadeau la dezinfectat apoi le primeau inapoi. Apoi au fost scoase in curte unde era foarte frig; tremurau si nu se mai puteau recunoaste unele pe altele. "Nu mai aveam nimic!" Apoi au fost duse in baraci de cate 500 de locuri; baracile erau foarte lungi, cu paturi pe 2 randuri, cu cate trei nivele, grupate cate doua. Dar in paturi dormeau mai multe, cate trei; cand se intorcea una, se intorceau toate; aveau o singura patura si nu aveau perna.. Mai tarziu le-au adus mancare-un castron cu "supa", fara linguri. Nu mai mancasera de trei zile, dar supa era atat de ingrozitoare si mirosea atat de urat incat nu a putut inghiti.
In baraca au gasit prizoniere mai vechi de prin Polonia care faceau curat, au inceput sa rada de ele:"Stupid Hungarian! Voi ati stat acasa pana acum!" Au intrebat cand isi vor revedea familiile, iar prizonierele vechi au ras de ele si le-au spus ce se intampla de fapt acolo; au ripostat spunand ca sunt nebune. Dupa 2-3 zile au mai vazut si alte transportuir care soseau ziua si deabia atunci au inteles ce semnifica mirosul. Dupa alte cateva zile li s-au dat numere si au fost trimise la munca in afara lagarului-sapa santuri cu unelte foarte grele. Nu mai muncise niciodata asa si a facut bataturi la maini care infectau; dr. Pearl le-a invatat cum sa se vindece.
Hrana era compusa din "cafea", de fapt orz prajit si fiert la micul dejun. La pranz primeau o supa necomestibila, si se considerau norocoase daca primeau si o leguma si 2-3 felii de paine cu gust de rumegus. O data pe saptamana primeau putina margarina pe care preferau s-o foloseasca sa-si unga ranile. Fiecare avea o gamela pe care o purta legata la brau. In fiecare zi se facea apelul, care dura si cate 2 ore (in lagar erau 30000 prizonieri), apoi plecau la munca insotite de gardiene germane, ele insele detinute de drept comun; unele au fost dragute, le dadeau paine, altele au fost ticaloase si le brutalizau. Erau insotite si de hitleristi cu caini. Multe nu stiau ce inseamna sa munceasca la camp, erau de la oras si s-au acomodat foarte greu si au luat multa bataie.
Se apropiau sarbatorile evreiesti-nemtii stiau si au luat in batjocura pe cateva dintre ele, le-au trimis la gazare sa vada daca le salveaza Dumnezeu.
Nemtii organizasera si o orchestra care canta marsuri la plecarea si sosirea detinutilor la si de la munca. In orchestra era si un baiat care canta la armonica si care a vazut cand mama sa era dusa la camera de gazare. A inchis ochii si niciodata dupa aceea nu a mai cantat cu ochii deshisi. Dupa razboi a plecat in Israel unde a intemeiat o scoala de cantat la armonica.
La munca sapau un canal care taia un cot al raului din apropiere. Pe timp de iarna trebuiau sa incarce si sa descarce remorci de gunoi.
S-a gandit de mai multe ori sa se sinucida, apoi a renuntat. Detinutele erau solidare intre ele; una i-a dat o batista sa si-o lege peste urechi, alta i-a dat o manuse. Atunci cand nemtii faceau inspectii, se palmuiau si se ciupeau de obraji ca sa nu arate prea palide si sa fie trimise la gazare.
Timpul trecea, nemtii erau pe cale de a pierde razboiul si se apropiau rusii iar nemtii nu au vrut sa fie gasiti prizonierii. Asa ca a inceput evacuarea lagarului; nemtii le-au dat cate o patura si o bucata de paine. Cei care nu puteau tine ritmul sau cadeau in zapada erau impuscati pe loc. Dupa un drum lung si chinuitor au ajuns la Bergen Belsen care era doar lagar de concentrare. Aici se gaseau prizonieri englezi, olandezi, americani care aveau dreptul de a primi pachete de la familii cu haine si mancare. Erau tinuti in conditii bune si erau folositi la schimbul de prizonieri.
Cand au ajuns ei, fusesera adusi si prizonieri din alte lagare, asa ca era mare inghesuiala si dormeau si pe jos, ca sardelele. Nu se puteau dezbraca sau descalta de teama ca le dispareau hainele si incaltarile. Au izbucnit epidemii: tifos, TBC, era plin de paduchi.
Rata mortalitatii era foarte mare; in fata baracilor erau mormane de cadavre. Apoi au ajuns atat de slabiti incat nu mai aveau putere sa scoata cadavrele din baraci. Stia ca cei din jur au murit pentru ca nu-i mai simtea impingand-o.
La 15 aprilie 1945 a sosit armata engleza. La inceput au fost ingroziti de cadavrele de la usa, apoi au intrat in baraca si i-au anuntat ca sunt liberi. A inceput sa planga! Stia ca familia ii murise si ca nu avea cum sa se mai intoarca acasa, nu mai avea de ce sa revina la casa pustie, la vecinii care se bucurasera cand au fost luati. Mai tarziu unii evrei s-au intors si au fost foarte prost primiti de satenii care intre timp le luasera casele si lucrurile. S-au intors 2-3% iar reactia satenilor a fost:"Asa multi ati supravietuit? Nu v-au omorat pe toti?"
In lagar, englezii i-au salvat pe cei care supravietuisera. Ea avea temperatura moare, si de abia atunci a realizat ca cei din jur murisera! Asta a durut-o foarte tare. Englezii i-au dus in spitale amenjate in corturi, le-au dat medicamente si mincare. Nu mai mincasera de 5 zile, gardienele nemtoaice fugisera intre timp. Din caiza mincarii 17.500 au murit!
Parte dintre femeile SS au fost prinse si puse sa transporte cadavrele ingropate in gropi comune de cate 5000. In timp ce carau cadavrele femeile SS amenintau:"O vom face din nou! Vom face un nou Auschwitz!" In genral femeile erau voluntare si erau mai brutale si mai rele decat barbatii.
Dupa eliberare s-a insanatosit. Cateva saptamani mai tarziu au venit niste suedezi dintr-o organizatie de ajutor care i-au propus sa mearga in Suedia. Acolo a fost tratata bine si i-a revenit increderea in oameni. A descoperit ca bunicii ei erau in SUA unde plecasera in 1939 cu ultimul vapor. Au gasit-o si au chemat-o in SUA, dar ea voia sa plece in Palestina sa contribuie la construirea unei noi tari. A acceptat sa le faca o vizita dar a mai asteptat un an si jumatate actele din Romania.
In SUA a intalnit un fost soldat din armata lui Patton, care de la a doua intalnire a cerut-o de sotie. A refuzat pentru ca voia sa plece in Palestina. Atunci el i-a propus sa plece impreuna. Totui nu se putea hotara sa-l ia de barbat pentru ca era american iar ea trecuse printr-o experienta traumatizanta. A mai ezitat un timp apoi s-a maritat si dupa cativa ani a plecat in Israel.
S-a intors dupa 55 de ani in satul natal din Romania si a gasit lucrurile neschimbate: oamenii spala la rau, aduc apa de la fantana si cei cu care a vorbit au recunoscut ca viata lor era mai buna pe vremuri. Nu a avut putere sa intre in casa parinteasca.
In prezent confectioneaza rochii de mireasa. In fiecare dimineata cand se trezeste ii multumeste lui Dumnezeu ca i-a mai daruit o zi! A avut patru copii si are 11 nepoti.
Viata continua!

Note de curs, Yad Vashem, Ierusalim, mai 2000

 

Last update May 2010 For more information contact Florina Serbu