Prietenii nostri, delfinii

Este o zi insorita de vara. Florile danseaza, iar un disc auriu lumineaza cerul senin. Raul susura spunandu-si trista poveste.
Vin de la scoala. Ma duc in camera mea si caut o carte despre delfini. Pe al doilea raft gasesc o carte in care arata toate vietuitoarele marii. Am rasfoit-o si, in cele din urma, gasesc o imagine cu delfini. Scria ca aceste minunate fiinte locuiesc in apa marii. Toate slujesc unui imparat crud. Pe fundul marii se afla un castel din aur.
-Ah! Ce norocoase sunt vietuitoarele marii. Mi-as dori sa traiesc si eu intr-un castel.
Regina Noptii nu ma lasa sa ma gandesc la delfini. Veni si ma duse la castelul imparatului crud.
Cand imparatul ma zari, spuse unui delfin sa ma aduca in fata sa.
-Ce cauti aici? Cine esti? Nu stiai ca ....
-Imparate, nu stiu nimic. Sunt o fetita si ma....
-Nu -mi pasa cum te numesti. Nimeni nu are voie sa vina pana aici. Ai inteles?
-Ma numesc Andreea. Am venit sa-ti reprosez purtarea ta cu delfinii. Nu trebuie sa le vorbesti urat. Ele sunt animale blande si sunt sigura ca te asculta.
Imparatul crezu ca sunt fiica lui pierduta. Ma lua la castel.
De cand stateam la castel, delfinii mancau cu mine la masa si aveau camere in palat. Cel mai bine ma intelegeam cu un pui de delfin. Il chema Delfi. Deoarece eu l-am botezat imi era fin. In fiecare zi imi aducea un buchet de flori din gradina palatului.
Intr-o zi am auzit-o pe Tili, mama lui Delfi spunandu-i:
-Scumpule, trebuie sa plecam de aici. Imparatul vrea sa ne omoare.
-De ce mami? Am facut ceva rau?
-Nu. Andreea trebuie sa-si infrunte tatal, plecand de aici.
-O sa-l infrunt. Poti fi sigura, Tili!
-Daca vrei sa-l infrunti, trebuie sa plecam acum!
Cand am iesit pe poarta castelului, impreuna cu toti delfinii palatul disparu.
-Andreea, scoala-te!
Era mama. Atunci mi-am dat seama ca totul era doar un vis. Eu mi-am infruntat tatal pentru delfini. Ele sunt animale blande si nu fac rau nimanui. Noi trebuie sa le protejam, nu sa le grabim moartea.

Hanu Andreea, Scoala Stefan cel Mare