PRIMAVARA IN EUROPA  

Scoala cu clasele "BOGDAN VODA" Radauti, jud. Suceava

Colocviu al elevilor pe tema integrarii europene, realizarea unei galerii virtuale de creaaii artistice ale elevilor de pretutindeni pe tema extrem de generoasa a primaverii europene lansate de manifestarea SPRING DAY IN EUROPE.
Concret, invitam elevii tuturor acolilor europene implicate în proiectul SPRING DAY IN EUROPE sa ne trimita creaaiile lor artistice: desene, picturi, fotografii pe care elevii acolii noastre le vor aduna într-o pagina de WEB, precum si pe un CD pe care vom avea onoarea de a-l pune la dispozitia organizatorilor manifestarii pe o cale pe care o vom stabili în perioada urmatoare.
Adresele la care aateptam aceste creaaii sunt: bogdanvoda@go.ro, sau sflorin@assist.ro
Rugamintea mea este ca toate creatiile artistice sa fie trimise în format JPG cu o dimensiune care sa nu depaaeasca cca 100Kb, însoaite de datele personale ale autorului (nume, vârsta, acoala, eventual profesor îndrumator) ai titlul lucrarii. De asemenea, mi s-ar parea potrivit ca lucrarile trimise de catre elevii unei acoli sa fie însotite de câteva gânduri exprimate în numele colectivului de elevi ai cadre didactice ai acelei scoli de catre o persoana corespunzatoare. Voi reveni cu alte detalii în zilele urmatoare.
STEFAN FLORIN-VALENTIN
SCOALA CU CLASELE I-VIII "BOGDAN VODA"

 

 

 

Home | Prezentarea proiectului | Contact | Scoli participante |Ce stim despre Europa? | Oaspeti
Resurse | Actiuni | Realizari | Ecouri | Poze | Tineri reporteri |
Pagina realizata de Info Efnord. Ultimul update 5 mai-2003
Intrebari sau sugestii legate de site la florina@lefo.ro

Site-ul european Spring Day