|  
       "In anul 6965 (1457) luna aprilie 12, in Joia mare, Stefan Voievod 
        fiul lui Bogdan Voievod a venit de la munteni si a dobandit intaia biruinta 
        asupra lui Aron Voievod, pe Siret, la tine, la Doljesti." Astfel 
        este consemnata in Letopisetul de la Putna prima victorie a lui Stefan, 
        pe care istoria si tara l-au numit cel Mare. 
        Era fiul lui Bogdan al II-lea, domnitorul care, in 1451, dupa numai doi 
        ani de la inscaunare, s-a sfarsit intr-o neagra intamplare petrecuta in 
        timpul unui ospat la Reuseni, nu departe de Suceava. Bunic i-a fost voievodul 
        de la inceputul veacului sau, Alexandru cel Bun si cel Drept. 
        Cand pe campul de la Dreptate Moldova l-a vrut domn, Stefan va fi avut 
        in jur de douazeci de ani. De tanar, noul domnitor s-a aratat inzestrat 
        cu virtuti de mare conducator. A intreprins actiuni menite sa consolideze 
        autoritatea centrala, sa intareasca puterea Moldovei, amenintata de multi 
        dusmani din afara. A organizat armata, a dotat-o cu arme de foc, a ridicat 
        cetati noi sau le-a intarit pe cele vechi (Roman, Neamt, Suceava etc). 
        A restrans privilegiile feudale, zagazuind incercarile de dezbinare sau 
        opozitiile unora din marii boieri. A largit paza sociala a domniei, ocrotind 
        taranimea, aparand-o de tendintele de contopire ale marilor feudali. Bazandu-se 
        pe dragostea de tara a rezesilor, Stefan i-a chemat in numeroase randuri 
        la oaste, pe cei viteji rasplatindu-i cu pamant.  
        Stefan cel Mare a spirijinit targovetii - mestesugari si negustori - incurajandu-le 
        activitatatea, ferindu-i de concurenta marfurilor straine; si-a atras 
        mica boierime din randul careia a recrutat pe multi din apropiatii sai. 
        Bucurandu-se de sprijinul celor multi, dispunand de o armata bine pregatita 
        si puternica, de numeroase fortificatii cu chibzuinta 
        asezate in locurile strategice, Stefan - el insusi viteaz comandant de 
        osti - a putut respinge numeroasele atacuri ale neprietenilor de moment 
        ori ale dusmanilor mai vechi ai tarii.Victorii importante a dobandit la 
        Baia, in1467, la Lipnic sau Lipinti, 1470, la Codrul Cosminului, la 26 
        octombrie 1497, si inca in mai multe alte locuri. 
        
        
       
       |