Mihai Eminescu

Marele nostru poet

Au trecut 152 de ani de la moartea lui Mihai Eminescu. In tot acest timp, nici una din paginile scrise de el nu a ingalbenit, nici unul din versurile lui nu s-au invechit, nici una din frazele lui nu a imbatranit. Opera emines-ciana a ramas mereu tanara, mereu vie, mereu coplesitor de vibranta. Gloria autorului acestei opere in decursul celor 150 de ani a caror impliniri o come-morare acum nu a suferit nici stralucirea ei au crescut. Eminescu n-a ranit nici macar 40 de ani, iar din acesti 40 de ani, cativa din cei de catre sfarsit parca nici n-ar fi fost.
Sunt cunoscute tuturor suferintele adanci al e poetului, viata sa drama-tica, tragica sa savarsire din viata. Sunt de asemenea cunoscute tuturor ver-surile sale incepute cu cele publicate in "Familia" lui Vulcan de la Oradea pana la stralucitul Luceafar si la amarele Scrisori. In parte este cunoscuta si proza sa. Povestirile, scurtul roman intitulat Geniu Pustiu cateva din foarte multele articole din ziare. Dar opera lui Mihai Eminescu este mult mai vasta si regretam profund ca devotatul, savantul si pasionatul sau editor, academi-cianul Panaitescu Perpessicius nu a fost pu inca in situatia de a desavarsi munca inceputa cu decenii in urma, acea munca pe care as numi-o sfanta, de a da la iveala tot ceea ce a lasat mostenire poporului sau nefericitul om de geniu care a plecat dintre cei vii acum 152 de ani. Este datoria noastra cred eu, a scriitorilor de astazi, sa ne inclinam adanc in fata amintirii acestui geniu pustiu inaintas al nostru care si-a iubit si cantat ca nimeni altul patria.
Aparand in literatura noastra tocmai atunci cand Romania facea primii sai pasi in istoria moderna a Europei si a lumii, Eminsecu nu a fost nimic ma iprejos decat cea mai straluciti poeti ai veacului sau. Fireste, intre timp literatura romana a numara tmult ipoeti de seama, dar, cred, nic unul nu l-a intrecut in grandoare si stralucire pe Mihai Eminescu. Inca din zorii adolescentei am avut cultul lui Eminescu. Versul lui era pentru mine cea mai fermecatoare poveste, cea mai pura si mai mangaitoare muzica.
Viata marelui nostru poet Mihai Eminescu a fost nefericita si scurta. Randurile de tineri care se duc in fiecare primavara sa-i vada mormantul de la Belu si sa i-l incunune cu flori, stiu ca in trecut scriitorii erau de cele mai multe ori jertfe ale mizeriei intr-o societate nedrept alcatuita.
Poporul cel mare, desteptat in sfarsit astazi la viata intelectuala, era atunci cufundat in umilinta, saracie si ignoranta.
Sa ne aducem pururi aminte de Mihai Eminescu, cel mai ales intre toti scriitorii acestui neam, aparut pe neasteptate in literatura si conventionala a epocii. In viata lui scurta a adus arata poeziei la inaltime neintrecute pana astazi, imbogatind ritmul, rima si expresia artistica; a dat cuvintelor simple valori noua si armoniii surprinzatoare, sentimentelor adancimie unica, viziu-nilor orizont nemarginit. Pe langa acest progres al artei scrisului, Eminescu a imbogatit limba si a legat poezia culta de productiile din veac ale cantaretilor anonimi ai neamului.
Acest monument maret al literaturii poporului nostru a cladit in mai putin de douazeci de ani in care se numara si anii de suferinta cand poetul a fost coplesit de o boala necrutatoare, care la 1889 i-a intrerupt brusc cursul vietii.
Cand amintirile "O, mama", "Oda" si atatea altele in care poetul canta sentimentul etern omenesc al iubirii, raman juvaiere rare ale realizarilor marelui poet. Generatii la rand le-au stiut pe de rost, generatii de tineri le vor murmura si de acum inainte in primavara vietii, cat va suna pe lume dulcea limba romaneasca. Poezia eminesciana a fost si este si va ramane, la fel ca si fondatorul ei, in minte si mai ales in sufletul tuturor romanilor.

Zaharia Stancu