Mihai Eminescu

„Era o frumusete. O figura clasica incadrata de niste plete mari negre: o frunte inalta si senina, niste ochi mari - la aceste ferestre ale sufletului se vedea ca cineva este
inauntru; un zambet bland si adanc melancolic. Avea aerul unui sfant tanar coborat dintr-o icoana, un copil predestinat durerii, pe chipul caruia se vedea scrisul unor chinuri viitoare.
„Ma recomand, Mihail Eminescu." Asa l-am cunoscut eu. Cata filosofie n-am depanat impreuna toata noaptea aceea cu nepregetul varstei de saptesprezece ani.
Ce entuziasm! Ce veselie! Hotarat, inchipuirea nu ma inselase... Era un copil minunat. Intr-o noapte ma pusese in curentul literaturii germane, de care era incantat.
- Daca-ti place asa de mult poezia, trebuie sa si scrii, i-am zis... am aflat eu ca dumneata ai si scris.
- Da, am scris.
- Atunci, - si mie-mi place poezia, desi nu pot scrie, - fii bun si arata-mi si mie o poezie de dumneata.
Eminescu s-a executat numaidecat...