Mihai Eminescu

Cartii vechi, roase de molii, cu peretii afumati,
I-am deschis unsele pagini, cu-a lor litere batrane,
Strimbe ca gandirea oarba unor secole straine,
Triste ca aerul bolnav de sub murii afundati.

Dar pe pagina din urma, in trasaturi greoaie, seci,
Te-am vazut nascut in paie, fata mica si urata,
Tu, Christoase,-o ieroglifica stai cu fruntea amarata,
Tu, Mario, stai tacuta, teapana, cu ochii reci!

………………………………………………………

Azi artistul te concepe ca pe-un rege-n tronul sau,
Dara inima-i desarta mana-i fina n-o urmeaza…
De a veacului suflare a lui inima e treaza
Si in ochiul lui cuminte tu esti om ¾ nu Dumnezeu.

Azi gandirea se aprinde ca si focul cel de paie ¾
Ieri a fost credinta simpla ¾ insa sincera, adanca,
Imparat fusi Omenirei, crezu-n tine era stanca…
Azi pe panza te arunca, ori in marmura te taie.