Mihai Eminescu

Atat de frageda

Atat de frageda, te-asemeni
Cu floarea alba de cires,
Si ca un inger dintre oameni
In calea vietii mele esi.

Abia atingi covorul moale,
Matasa suna sub picior,
Si de la crestet pana 'n poale
Plutesti ca visul de usor.

Din incretirea lungii rochii
Resai ca marmura in loc ...
S'atarna sufletu-mi de ochii
Cei plini de lacrimi si noroc.

O vis ferice de iubire,
Mireasa blanda din povesti,
Nu mai zambi! A ta zambire
Mi-arata cât de dulce esti.

Cât poti cu-a farmecului noapte
Sa 'ntuneci ochii mei pe veci,
Cu-a gurii tale calde soapte,
Cu 'mbratiseri de brate reci.

De-odata trece-o cugetare,
Un val pe ochii tai ferbinti:
E 'ntunecoasa renuntare,
E umbra dulcilor dorinti.

Te duci; s'am inteles prea bine,
Sa nu ma tin de pasul tau,
Perduta vecinic pentru mine,
Mireasa sufletului meu!

Ca te-am zarit e a mea vina,
Si vecinic n'o sa mi'o mai iert,
Spasi-voi visul de lumina
Tinzandu-mi dreapta in desert.

S'o sa 'mi resai ca o icoana
A pururi verginii Marii,
Pe fruntea ta purtând coroana ...
Unde te duci? Cand o sa vii?