Cuprins

Jurnalul Annei Frank

Anne Frank s-a nascut la 12 iunie 1929 la Frankfurt, Germania. Provenea dintr-o familie instarita, tatal ei Otto Frank, era om de afaceri, si cu vechi radacini pe teritoriul Germaniei. Stramosii familiei se stabilisera aici in sec XVII.
Vazand ca situati se inrautateste dupa venirea la putere a lui Hitler, in vara 1933 familia Frank s-a mutat la Amsterdam, in Olanda, unde au incercat sa se integreze in comunitatea locala.
Dar si aici situatia s-a schimbat total dupa ce in iunie 1940 Olanda a fost ocupata de Germania hitlerista. In februarie 1941 nazistii au intreprins primele deportari ale evreilor din Olanda. Incepand din acel moment Otto Frank a inceput sa pregateasca ascunzisul pentru salvarea familiei sale. La 5 iulie 1942, Margot, sora de 16 ani a Annei Frank, a primit ordinul de deportare. In zorii zilei urmatoare familia Frank s-a ascuns in "anexa secreta" Mai tarziu li s-au alaturat asociatul in afaceri al lui Otto Frank, Van Damm, impreuna cu familia si doctorul Albert Dussel.

Ascunzatoarea se gasea la etajul cladirii unde functionase pana atunci firma lui O. Frank. Peste zi, cei 8 ocupanti ai anexei secrete trebuiau sa fie foarte linistiti pentru a nu fi observati de lucratorii de la parter. Acolo se aflau si prietenii lor, cei care infruntand riscurile i-au ajutat in lunga perioada cat au stat ascunsi: dl. Koophuis, dl. Kraler, Miep Van Santen si Ellie Vossen. Le aduceau alimente si alte bunuri necesare in ciuda lipsurilor pe care ei insisi le aveau de suferit, dar in acelasi timp si ingrozitoarele vesti despre deportarile masive.

In ziua de 4 august 1944, pe baza unor informatii ale unui turnator olandez, recompensat cu suma de 5 guldeni (1.40$), Gestapo a gasit anexa secreta si i-a arestat pe cei 8 ascunsi acolo. Barbatii care-i ajutasera au fost inchisi pentru cateva luni in lagare de munca iar ei au fost trimisi la Auschwitz, cu ultimul transport care a plecat din Amsterdam. Cand au ajuns, Anna a fcaut un soc privind in jurul ei. La sosire, Otto Frank a fost despartit de familia sa.
In octombrie 1944 Anna, Margot si dna. Van Damm au fost mutate la Belsen unde au murit de tifos in februarie-martie 1945, cu putin timp inainte de sosirea Aliatilor.
In ianuarie 1945, mama Annei a murit la Auschwitz.

Dupa sfarsitul razboiului, Otto Frank singurul supravietuitor din familie, s-a intors la Amsterdam unde Ellie si Miep i-au dat jurnalul tinut de Anna pe vremea cat statuse ascunsa. Cele doua gasisera filele jurnalului aruncat pe jos dupa perchezitia nazistilor din ziua arestarii.
Jurnalul a circulat intai printre prietenii familiei, apoi in 1947 a fost publicat prima oara la Amsterdam. Succesul a fost atat de mare incat au urmat numaeroase alte editii in toata Europa si SUA. In prezent este studiat in scolile americane, germane si israeliene. Dorinta Annei:"Vreau sa continui sa traiesc chiar si dupa moartea mea" s-a implinit.

Plecarea:

8 iulie 1942: Erau intrebari pe care nu aveam voie sa le pun, dar pe care nu mi le puteam scoate din cap. Margot si cu mine am inceput sa impachetam cateva lucruri pe care le consideram necesare, in ghiozdanele noastre. Primul lucru pe care l-am bagat a fost jurnalul, apoi ondulatorul, batiste, manuale, scrisori vechi si tot felul de alte lucruri. Ciudate cu gandul ca ne vom ascunde. Dar nu-mi pare rau; pentru mine amintirile inseamna mai mult decat obiectele.

Claustrare si frustrari

24 decembrie 1943: Draga Kitty, Ti-am scris si mai demult despre cat de tare ma afecteaza atmosfera de aici si cred ca cu timpul pentru mine va fi tot mai rau.
….ma simt in al noualea cer ori de cate ori ma gandesc la alti copii evrei, si in culmea desperarii cand, asa cum s-a intamplat azi, domnul Koophuis ne-a povestit despre fiica sa, Coory, care merge la hochei club, face excursii cu barca, merge la teatru si are prieteni. Nu cred ca sunt geloasa pe Corry, dar nu pot sa nu ma gandesc ca mi-ar place tare mult sa ma distrez, sa am prieteni si sa rad pana mi se taie respiratia……mai ales acum, de sarbatori, cand toata lumea se amuza iar noi stam inchisi si izolati aici…

Plictiseala si miscarea de rezistenta

28 ianuarie 1944: Draga Kitty, ma intreb in dimineata asta daca tu te-ai simtit vreodata ca o vaca care trebuie sa rumege aceeasi iarba mereu si mereu…. Stiu ca e plictisitor pentru tine, dar incearca sa te pui in situatia mea… daca la masa nu se vorbeste despre politica sau despre mancare, atunci mama sau dna. Van Daan incep sa povesteasca una dinn intamplarile din tineretea lor pe care le-am tot auzit, sau Dussel povesteste despre garderoba sotiei sale, sau despre rasele de cai, sau baieti care inotau de la 4 ani, sau despre dureri musculare sau pacienti nervosi…..Ceea ce ne da gat pe toti este ca atunci cand unul dintre cei opt deschide gura sa povesteasca ceva, ceilalti sapte pot termina povestea in locul lui..

Unul dintre subiectele preferate ale lui Koophuis si Henk este cel despre oamenii care se ascund si miscarea de rezistenta. Stiu ca ne intereseaza tot ce se intampla celor care ne impartasesc soarta si ca ne impresioneaza suferintele celor care sunt deportati. Ne-am obisnuit cu ideea clandestinitatii asa cum in vremuri normale ni se parea firesc ca papucii lui Daddy sa se gaseasca in fata sobei. Exista mai multe organizatii care lupta in rezistenta; de exemplu "Olandezii liberi" procura acte false, provizii si bani pentru cei ascunsi, gasesc ascunzatori pentru cei amenintati, si este uimitor cat de curajosi si altruisti pot fi acesti oameni care-si risca propria lor viata pentru a-i ajuta si salva pe altii…..La fel fac si cei care ne ajuta pe noi si asta este ceva ce nu trebuie sa uitam niciodata; chiar daca unii demonstreaza eroism luptand pe front impotriva nemtilor, cei care ne ajuta pe noi demonstreaza eroism prin grija si preitenia pe care ne-o arata….

Dor de libertate

12 februarie 1944: Draga Kitty, soarele straluceste, cerul este de un albastru intens, bate un vanticel usor iar mie imi este atat de dor, atat de dor de toate; sa vorbesc, de libertate, de prieteni, sa fiu putin singura…. Si mi-e dor sa plang! Simt ca ceva arde in sufletul meu si stiu ca m-as usura daca as plange putin, dar nu pot. Sunt agitata, merge dintr-o camera in alta, ma uit prin geamurile murdare si inchise si simt cum inima imi bate tare in piept de parca ar spune: " Nu poti sa-mi implinesti dorurile?"
Cred ca este primavara din sufletul meu, o simt cum renaste, o simt cu trupul si sufletul meu……

Despre Peter

18 februarie 1944; Draga Kitty, ori de cate ori merg sus sper ca-L voi vedea. Acum, ca viata mea a capatat sens si ca pot spera ceva de la viitor, lucrurile au devenit mai suportabile…… Cel putin cel pe care-l indragesc este tot timpul aici, langa mine si nu trebuie sa ma tem nici de rivali, cu exceptia lui Margot. Sa nu crezi ca sunt indragostita, pentru ca nu sunt, dar simt ca intre noi se poate infiripa ceva frumos, care sa ne dea incredere si prietenie….

Despre natura

23 februarie 1944:…….Cel mai bun remediu pentru cei care sunt speriati, singuri sau nefericiti este sa iasa afara, undeva in natura unde pot fi singuri cu Dumnezeu. Doar atunci pot simti ca lucrurile sunt asa cum trebuie sa fie si ca Dumnezeu vrea sa-i stie pe toti fericiti. Atat timp cat exista puritatea naturii, si ea va exista mereu, stiu ca va exista mereu consolare pentru orice tristete….. Si cred ca natura poate alina orice durere.

Bibliografie: Anne Frank, "The diary of a young girl", pag.151-159, 192

http://www.annefrank.eril.net

http://www.annefrank.nl