Ganduri despre Holocaust

Sau mai bine spus "Iadul pe pamant". Am auzit denumirea de Holocaust in clasa a VI-a pentru prima oara, nestiind ce este si ce inseamna. Am auzit elevi care se presupune ca studiaza Holocaustul, sustinand ca aceasta denumire este data unui om care a facut rau altora. Impropriu spus. Unii spun ca este o perioada ce trebuie trecuta cu vederea, deoarece istoria are alte parti frumoase ce trebuie evidentiate, mai ales la clasa a VII-a. Eu nu sunt de acord cu ultima afirmatie, cel putin, nu in totalitate. Face parte din istorie, din al Doilea Razboi Mondial, din atrocitatile concepute de mintea umana, umbrita de ura, orgoliu, sete de putere si alte lucruri superficiale. Orice om, indiferent de pregatirea scolara , trebuie sa stie ce i-a facut un om aproapelui sau, sa stie ca, dupa zeci de ani, inca sunt oameni jenati de faptul ca sunt evrei. De ce? Din cauza unui singur om, care in nebunia lui, si-a transformat propriul vis in visul unui intreg continent.
Inceputul sfarsitului unei intregi natii a inceput cu lucrarea "Mein Kampf", ce continea "teoria rasiala". Conform acesteia, arienii (germanii) erau in varful piramidei, evreii fiind chiar in afara acesteia. Deja cititorii au fost profund influentati de ceea ce a scris Hitler. Iar apoi totul a izbucnit, odata cu venirea acestuia la putere. De exemplu, Noaptea de Cristal a fost primul pogrom la nivelul intregii Germanii. Geamurile caselor se spargeau, la fel cum sufletele evreilor se rupeau cand se regaseau fara casa, fara acoperis deasupra capului, fara un camin pentru copiii lor, camin in care au investit mare parte din timpul si munca lor. Ramaneau doar cioburi, fragmente ale amintirilor caldurii caminului, lacrimile lucind in lumina rece a lunii, avertizandu-i ca a fost doar inceputul cosmarului lor. Practic, ceea ce avea sa urmeze intrece orice scenariu al unui film de groaza.
Unele case apartinand evreilor au supravietuit Noptii de Cristal, insa nu pentru mult timp. Toti evreii au fost smulsi de la radacinile lor si trimisi in iad. Zambetul si linistea au fost schimbate, intr-o fractiune de secunda, in urlete, lacrimi si teroare. Cuvintele calde si dragastoase au fost inlocuite cu injurii si cu sentimente mai profunde decat cea mai neagra ura. Imbratisarile si sarutarile au fost uitate, pentru ca amprenta adanca lasata de bataie, oboseala, foame, boala, suferinta fizica si psihica a umbrit orice urma de speranta, fericire, credinta. Pana la urma, mai dulce era moartea decat viata. O viata de evreu nu valora nimic mai mult decat "Inca unu'-n minus". Un alt chin pentru ei era sa traiasca si sa-si vada aproapele murind. Poate aveau noroc si mureau mai usor, poate aveau ghinion si mureau mai greu, insa stiau ceea ce ii asteapta. Singura consolare era ca mai rau decat atat nu se putea si ca, in curand, avea sa se termine.
Ma impresioneaza faptul ca au murit sase milioane de oameni, sase milioane de visuri au fost spulberate, marcate de sfarsituri ingrozitoare, de povesti sfasietoare si de chinuri inimaginabile. Dar copiii? Nu se mai obosea nimeni cu ei, ii ardeau de vii. Cum a fost posibil asa ceva?! Omul a devenit odios cu timpul, dar cat de irationala sa ajunga o fiinta umana, net superioara animalelor, sa faca asa ceva unui seaman fragil, asa cum si respectivul a fost cu ani in urma? Diferenta e ca si-a trait copilaria in buna stare. Sau nu. Poate ca frustrarea amintirii propriei copilarii i-a impins pe gardienii lagarelor la asemenea oribilitati.
Acest film de groaza a fost intregit, "desavarsit", de un doctor cu al carui nume am refuzat sa-mi incarc memoria. Acesta facea experimente pe evrei dintre cele mai oribile. De exemplu, voia sa vada reactia unui om atunci cand i se injecta benzina in sange, ce se intampla cu doi gemeni daca sunt cusuti intre ei si alte lucruri care merita spuse doar pentru a constientiza cat de diabolica si cruda poate fi mintea umana, de fapt.
Organismul uman, prin natura sa, este conceput pentru a rezista unor conditii destul de grele. Oare cat de solicitat sa fie incat sa moara asa, singur? Cat de infometat sau obosit sa fii incat pur si simplu sa ti se usuce si ultimul strop de viata? Sunt intrebari pe care ar trebui sa ni le punem cu totii, pentru ca ne-am fi putut naste chiar noi evrei sis a traim in perioada aceea. Chiar Hitler se zvoneste ca ar fi fost evreu. Chiar atat de jenat sa fi fost cu originile lui?
Suntem oameni. Viata e scurta si dupa ea ne asteapta vesnicia. Vesnicia ne-o putem alege. Realizarile din timpul vietii ne pot arata cum vom dainui acolo, sus, in locul acela misterios, despre care toti cei vii incearca sa afle cat mai mult. Nu vorbesc despre realizari pe plan profesional, de exemplu, desi, daca le obtinem cinstit, vom fi rasplatiti pentru asta mai tarziu. Pentru tot ceea ce au facut nazistii in perioada aceea, au platit, cu siguranta. Si platesc chiar si acum, in momentul acesta, caci Dumnezeu, indiferent al carei religii, are grija sa le faca dreptate asupritilor si sa-i pedepseasca pe asupritori pentru viata mizera pe care singuri si-au ales-o.
Eu nu pot decat sa sper ca istoria nu se va repeta, caci daca acest lucru s-ar intampla, s-ar termina cu omenia si cu toate lucrurile bune pe care natura le-a lasat pe Pamant, caci Paradisul am fi avut sansa sa ni-l cream, daca am fi profitat la timp. In viziunea mea, sfarsitul lumii nu va veni ca o explozie intr-o data stabilita, ci va veni de la sine, inceput inca din Primul Razboi Mondial, continuand cu Holocaustul si terminand cu ceea ce se intampla azi. Continuitatea rasei umane ne-o asiguram noi insine, prin transmiterea istoriei, prin dezvaluirea ei,din generatie in generatie, pentru a nu fi uitata. Astfel, sufletele evreilor, de sus, din ceruri, vor fi impacate de faptul ca stim prin ce au trecut si ca incercam sa pastram aceste tragedii in memorie…

Aceasta experienta m-a ajutat sa descopar un moment negru al istoriei despre care toti ar trebui sa stie si sa-l omagieze. Spiritul concursului "Memoria Holocaustului"s-a impletit cu arta si cu istoria.